God on Trial (2008)

Ecranizarea unei piese a scriitorului britanic Frank Cottrell Boyce. Conform tradiției evreiești de a „discuta în contradictoriu” cu divinitatea, un grup de deținuți de la Auschwitz decide să-l cheme pe Dumnezeu la judecată in absentia. E anul 1943, iar în baraca de lagăr se află un fizician, un mănușar, doi rabini, un profesor de drept și cel puțin un criminal; toți doresc cu disperare nu doar să supraviețuiască, dar și să deslușească sensul propriei existențe. În vreme ce așteaptă cu spaima în suflet să descopere dacă urmează sau nu să sfârșească în camera de gazare, prizonierii încearcă să afle cum și de ce a putut Dumnezeu să îngăduie atâta suferință.